Subway Route

    Daca la inceputul post-ului anterior imi exprimam uimirea fata de cele doua luni fara nimic scris, iata ca acum chiar 4 luni s-au scurs destul de repede si ma apropii vertiginos de prima vara in calitate de student. Ultima data cand imi amintesc ca faceam AMR-ul, iar zilele treceau chinuitor, facandu-mi parca in ciuda, a fost in sesiune, unde 11 februarie, ziua ultimului examen se lasa asteptata ca o adevarata regina a balului. De pe 12 februarie insa chiar ca nu-mi pot da seama cum s au scurs zilele…cert e ca s au intamplat destule:

1) eu am inceput cel de al doilea semestru, care din punct de vedere al materiilor e mai urat decat primul. In ceea ce-i priveste pe colegi lucrurile par a se ameliora. Am descoperit cativa oameni cu care ai ce vorbi…dar din pacate, din cealalta categorie sunt cu duiumul

2) eu am inceput sa descopar din ce in ce mai mult Bucurestiul…si asta a inceput in ziua in care mi-am facut abonament la RATB-ul pe care mi -l imaginam ca fiind un fel de “personal” al soselelor bucurestene. Am constatat insa cu uimire ca Bucurestiul se vede altfel intr-o zi insorita de la geamul unui 336(care nu este prea aglomerat) decat din imbulzeala metoului

3) s-a reluat Liga I; dupa un inceput promitator Rapid se face de ras de 2 etape incoace si am un sentiment sumbru si asupra meciului din acest weekend de la Urziceni; pe de alta parte Pandurii, care au avut un start dezastruos, da senzatia ca se poate salva de la retrogradare, mai ales dupa ultima victorie, 2-0 in fata Stelei

4)Liverpool a iesit si a reintrat in lupta pentru titlu in Anglia si cu putin noroc va reusi sa obtina mult doritul trofeu dupa o pauza de 19 ani

5)s-a reluat si Champions League, in ultimul sau an de PRO TV. Ma incearca un sentiment de tristete gandindu-ma ca din sezonul viitor nu-i voi mai auzi pe Mihai Mironica, Felix Draghici, Costi Mocanu sau Vadim Vajeu,  cu ale caror comentarii am crescut si care au facut ca aceasta competitie sa mi fie atat de draga. Apropo de UCL…Liverpool pare eliminata dupa infrangerea cu Chelsea, dar nu se stie niciodata…mai sunt 90 de minute si cum chelsea a reusit sa faca un meci magistral pe Anfield, cand nimic nu anunta asta, Liverpool isi poate lua revansa pe Stamford Bridge, oricat de imposibil ar parea

    Probabil ca s-au intamplat si alte lucruri notabile, pe care insa nu le voi mai aminti in acest post, pentru ca “ma intind”….si “vorba multa, saracia omului”. Cert e ca lucrurile par a intra in normal si Bucurestiul nu mai e asa fioros ca la inceput, “dar mai e mult pana departe”

    Nu pot sa constat cu uimire ca nu am mai scris un rand pe acest blog de aproape doua lui. Bucurestiu m (ne) -a absorbit in agitatia si aglomeratia sa epuizanta, iar facultatile inca nu par acele locuri in care legi noi prietenii si ai timpul berechet care iti lipsea la scoala pentru ca trebuia sa inveti pentru lucrarea la romana sau pentru cea de la fizica. Astfel acest debut “cu stangul” sa spunem  nu a facut decat sa ne confirme adevarul brutal din  versurile celor de la Trupa Veche: ” Deci,am 20 ani si sincer nu mi-e bine/ Asta e/ Deci,timpul nu ma ajuta,mai vreau sa stau putin la 18″ versuri care m-au surprins si intrigat foarte tare atunci cand le-am auzit pentru prima data…Partea proasta e ca nu sunt inca 20 de ani si greul pare deja sa-si faca aparitia, dar, sa nu ne pierdem optimismul….orice inceput e greu.
   
Trecand mai departe nu putem trece cu vederea sosirea iernii…si mai ales lipsa zapezii si  filmelor de calitate despre iarna, care se imputineaza de la an la an. Four Christmases se anunta unul destul de bun….dar cum o varianta buna inca lipseste se pare ca in acest an voi ramane la clasicul Grinch….the best Christmas movie ever :X…
 
  Si in incheiere as vrea sa spun ca Targu-Jiul cel mult hulit in alti ani…pare acum un oras foarte frumos, iar gandul ca in 2 ani acolo va fi amplasat cel mai mare mall din zona Olteniei, care va contine New Yorker sau Hervis il fac sa sune si mai bine. Una peste alta orasul e superb impodobit, simti ca a venit iarna si Craciunul…si nici Bucurestiul si nici Sinaia nu se pot compara cu orasul meu, al lui Brancusi si al Pandurilor, din acest punct de vedere.

    Un sentiment straniu m-a incearcat in ultimele zile. Nemultumirea fata de ce a adus venirea la Bucuresti existentei mele a crescut de la o zi  la alta. Gandul ca perioada frumoasa si inocenta a vietii mele s-a sfarsit odata cu orasului natal incepuse sa ma chinuie, iar realitatea deprimanta si vulgara a capitalei nu parea a fi decat o pedeapsa pentru modul in care obisnuiam sa-mi ponegresc orasul in comparatiile cu “maretu Bucuresti”   Intr-o luna de zile visele mele pareau ca s-au naruit iar universul meu parea sa se micsoreze pe zi ce trece. 

    O facultate aleasa neinspirat (al carei concept este ca aici elevul nu vine sa invete ci doar sa isi consolideze cunostiintele, deci el nu trebuie ajutat ci lasat sa se descurce singur, ca doar “stie”"),  o grupa plina de baieti sa le zicem “constiinciosi” (in conditiile in care cel mai greu sa socializeze le este unor baieti pasionati in marea parte a timpului doar de activitatea de la cursuri si tot ce tine de minunata noastra facultate), o serie de profesori nu foarte prietenosi, o raceala si si bineinteles o vreme friguroasa si ploioasa au reusit sa ma faca sa-mi pun serioase intrebari asupra mea, a idealurilor si a capacitatilor mele.
Am ajuns, date fiind circumstantele la concluzii care mai de care mai dezamagitoare. M-am dus la culcare. Si am visat ceva banal, prostesc as putea spune, dar care a trezit in mine ceva ce uitasem in ultima luna si acel ceva era unul din lucrurile frumoase ale vietii pe care urma sa o am in Bucuresti.

    Cand m-am trezit am vazut ca afara vremea era frumoasa , grijile legate de facultate si colegi disparusera, optimismul luase locul pesimismului. Ziua respectiva a fost din nou frumoasa. FDV m-a facut sa cred, in perioada liceului,  in frumusetea Bucurestiului si sa imi doresc atat de mult sa ajung aici. Pentru o vreme am am omis acest aspect (FDV), dar acum, prin aceasta regasire lucrurile par din nou promitatoare. Si astfel pot incepe noua saptamana din nou cu zambetul pe buze.

Nici macar nu stiu care sunt motivele care (m-) ne-au determinat sa infiintam acest blog. Poate ca dorinta de-a ne usura sufletele patimase, pline de dorinta, odata cu deschiderea unui nou capitol din viata noastra si anume, studentia, mai exact, dezamagirea sau bucuria pe care o resimti odata ajuns acolo.
Ca o coincidenta stranie, observ ca azi “implinesc” exact o luna de cand traiesc si respir un aer nou si simt ca doza mea de oxigen se reduce cu fiecare clipa petrecuta intre acesti straini. Ii vezi pe strada, in metrou, in tramvai, in parc, in mall. Esti inconjurat de fete stranii, ciudate, dar continui, pasesti usor, te pierzi in multime si multimea odata cu tine. Esti un strain printre straini si te complaci. Esti predestinat a fi sclavul unei traditii ruginite.
Studentia, cei mai frumosi ani ? Uneori da, alteori nu. Lumea de astazi privita prin ochii multor tineri mi se pare absolut dezgustatoare. Imi provoaca repulsie, greata, stari pe care le-am cunoscut si cu alte ocazii, dar la o scala mai mica.
O categorie aparte si tare mediatizata in ultimele luni o reprezinta “pitipoancele”, specimene de femei proaste, inculte, certate cu bunul gust, prezente seara de seara in cluburile de fite, atasate unui cocktail colorat cu gust de insecticid. Prin definitie, “pitipoanca” trebuie sa arate cat mai sexy cu putinta, ceea ce s-ar traduce cat mai grosolan. Asadar, La una bucata “piti” se asorteaza o paleta de fake-uri (from head to toe) si evident un macho cu portofelul doldora, la volanul unui bolid “excitant” pentru partenera din dreapta. De-a dreptul jenant, “domnisoarelor” !
Nu sunteti capabile sa va intretineti singure si va afisati ca niste viitoare “business-women”, va ghidati viata dupa celebra zicala “carpe diem”, uitand de viitorul deja inexistent.
Duceti o viata monotona presarata cu iesirile in club unde va maimutariti in fel si chip dand frau liber indecentei si ultimei ramasite de umanitate pe care ati capatat-o (din pacate) la nastere.
E o alegere pe care ati facut-o involuntar, devenind sclavele moderne ale spiritului de turma, dar “nimeni nu va spune cate nopti veti plange in camera de hotel, prea tare dorite, tot timpul vanate, mereu haituite de ei”.
Viata voastra e un cerc restrans, pentru ca voi sunteti niste fiinte limitate in gandire si in comportament. Nu aveti asteptari, vise, teluri, idealuri de care sa va agatati sperantele deja putrede, nu ! Asteptati inca un playboy autohton sau un batranel senil sa va “finanteze” iesirile nocturne si sedintele la salon. Nu stiti sa iubiti si sa fiti iubite, sunteti superficiale si arogante. Nu aveti cultura, insa promovati un trend al dracului de puternic in ceea ce va priveste.
Modelele voastre in viata sunt niste mormane de rahat ambalate mai frumos decat voi, asupra carora va manifestati spiritul de imitatie in cele mai mici detalii, in final esuand lamentabil.
Alaturi de alti intruchipati, reprezentati o particica din kitsch-ul romanesc, la mare cautare in prezent. Din cauza voastra, curvelor, lumea asta frumoasa nu mai crede in lacrimi, iubire si basme. 

PS : pentru ilustrate, recomand cu caldura pitzipoanca.org ;

LE : Numele meu este Ana, am 16 ani si sunt in clasa a zecea. Am 1 m 76 si 46 de kilograme. Nu am un scop precis in viata, dar stiu sigur doua lucruri : ca imi iubesc parintii si trebuie sa ajung in fiecare an la mare. Imi place muzica, literatura si as calatori toata viata. Mi-ar placea sa fiu asistent social intr-o tara din Africa. Vreau sa devin fotomodel ca sa cunosc lumea, sa fiu cunoscuta si sa-mi fac multi prieteni in toata lumea, cu care sa ma distrez. Si mi-ar mai placea sa prezint un show despre animale. Deviza mea in viata este : cei din urma vor zambi cei dintai..
(Vama Veche - Fotomodele)

1. Pentru ca numele asta monosilabic nu transmite absolut nimic.
2. Pentru ca Radio ZU isi propune sa fie asemenea Kiss Fm, 21 si alte multe posturi de duzina din industria de gen, difuzand aceleasi piese plictisitoare si de rahat, propunandu-si astfel ca principal target un public tanar si incult in acelasi timp.
3. Pentru ca in ciuda promisiunilor, nu a adus nimic interesant.
4. Pentru ca promovarea in sine a fost una fortata.
5. Pentru ca main starurile, Morar si Buzdugan, doi baieti capabili de altfel, au plecat de la 21 in plina glorie.
6. Pentru ca ani de-a randul au criticat pitipoancele si cocalarii, iar acum Morar realizeaza o emisiune alaturi de 2-3 specimene de gen, cu un guest star permanent, in persoana Oanei Roman, care-si etaleaza cu nesimtire gentile Vuitton, pantofii de mii de euro si accesoriile pompoase, in fata unei tari aflate putin peste pragul de subzistenta.
7. Pentru ca vocile majoritatii prezentatorilor ne zgarie creierele si pentru ca glumele lor sunt rasuflate.
8. Pentru ca acelasi Mihai Morar critica alte radiouri printre care si 21, afirmand ca : << s-a terminat era radiourilor care-si imprumutau numele din urmatoarele zone: buze, continente, ”varsta ascultatorilor nostri” >>, dand uitarii locul unde s-a facut cunoscut in FM.
9. Pentru ca atat imnul cat si site-ul radioului sunt foarte prost realizate.
10. Pentru ca suntem satui de tot ce e la moda in domeniul muzical si pentru ca ne place muzica buna, interpretata, nu fabricata electronic.
11. Pentru ca dementii de altadata ne-au dezamagit.
12. Pentru ca uram trustul Antena 1.
13. Pentru ca ZU e un radio, iar ZuZu un iaurt.
14. Pentru ca ne place MAGIC FM.

Ne petrecem ziua deseori banal, asteptand ca timpul sa treaca pana la finalul orelor de scoala sau de serviciu, pana la intalnirea cu gasca sau pana la inceputul meciului de diseara. Asteptarea e lunga, dar rareori momentul care o urmeaza se ridica la nivelul asteptarilor noastre. Totul ni se pare plictisitor, nimic nu ne multumeste; devenim pe zi ce trece mai grabiti, mai agitati, mai stresati, uitand astfel sa apreciem micile bucurii care ne faceau atat de fericiti in copilarie. Ne indepartam de familie incercand sa ne gasim propriul drum, dar de multe ori ne ratacim si ajungem in cu totul alte ipostaze decat in visele noastre. Astfel uneori se nasc frustrari, alteori bucurii dar nimic nu ne multumeste. Suntem intr-o continua competitie atat cu noi cat si cu cei din jurul nostru si astfel uitam sa ne bucuram, sa radem, sa zambim inocent si sincer. Ne transformam viata intr-un  ” lung sir de frustrari, nenorociri, nefericiri si mortii ma-sii”, dupa cum spunea Mihai Morar, si uitam ca de fapt cautam fericirea, aceea fericire despre care se spune ca este “ceva ce nu se atinge niciodata, dar in cautarea careia merita sa alergi toata viata”. Uitam sa alergam dupa ea, sa ne luptam pentru ea si astfel cadem prada frustrarilor, invidiei si implicit nefericirii. Pentru ca uitam sa ne bucuram de lucrurile simple care ne infrumuseteaza zilele si de compania atat de pretioasa a celor dragi noua. Lucruri simple si la indemana tuturor…